
Probabil că ai auzit în ultima perioadă tot mai des vorbindu-se despre jurnale și journaling și cu siguranță te gândești să îți creezi și tu propriul tău jurnal. Însă, cum se face și cum se scrie un jurnal?
Unul dintre cele mai comune motive pentru care oamenii nu aleg să își țină propriul jurnal, chiar dacă știu că acesta îți aduce multiple beneficii și c[ este un instrument folosit încă din cele mai vechi timpuri, este pentru că nu știu ce anume să scrie în el, pentru se bucura de un astfel de moment și de toate aceste beneficii.
Dacă încă nu știi care sunt beneficiile scrierii unui jurnal, vom discuta despre ele in acest acest articol. Și astfel, pe lângă că vei știi exact cum se face și cum se scrie în jurnal, vei știi si ce să scrii în jurnal.
Doar să începem cu începutul.
Ce este un jurnal?

Jurnalul este unul dintre cele mai vechi instrumente de păstrare sau înregistrare a anumitor evenimente, situații sau experiențe din viață, iar acesta în prezent este folosit inclusiv în terapie și evoluție spirituală.
Jurnalele, în trecut erau păstrate atât de oameni de rang înalt, de preoți, regi, poeți, aristocrați cât și de oamenii de rând care știau să scrie.
În prezent orice persoană poate să țină un Jurnal propriu.
Un jurnal te poate ajuta atât din punct de vedere spiritual cât și emoțional să te cunoști mai bine, să îți vezi anumite comportamente sau să reușești să ai o perspectivă diferită a tuturor situațiilor din viața ta.
O terapie…
Jurnalul este, dincolo de un simplu caiet cu notițe, acel tip de terapie prin care vei reuși să te exteriorizezi așa cum nu reușești să o faci de fiecare dată cu persoanele apropiate. Este acea terapie în care poți să îți spui off-urile, gândurile sau problemele și să te confesezi în mod autentic fără a te mai ascunde sau a te mai preface, de teamă de a nu fi judecat. De câte ori ai ocazia să faci asta, zilnic? Și cât de mult îți dorești să faci asta?
Din acest motiv jurnalul este un instrument terapeutic care s-a dovedit a fi extrem de benefic în sănătatea noastră mentală îmbunătățind inclusiv funcționarea sistemului nostru imunitar, datorită faptului că atunci când apar anumite evenimente traumatizante, pe care nu suntem capabili să le procesăm pe deplin, aceste emoții negative pot rămâne în corpul nostru, afectându-ne atât gândurile și emoțiile, dar și din punct de vedere fizic.
Toate aceste emoții vor rămâne sub forma unor blocaje în corpul nostru emoțional și fizic, transformându-se inclusiv în anxietate sau depresie dar și în alte boli.
Așadar ținerea unui jurnal te ajută nu doar să te eliberezi și confesezi, ci îți susține inclusiv sănătatea fizică și buna dispoziție.
O destăinuire….o eliberare….o ușurare…
Pentru că există o multitudine de oameni care nu reușesc să se destăinuie altora într-un mod foarte deschis, jurnalul poate fi acel instrument care îți aduce o multitudine de beneficii din toate aceste puncte de vedere. Pentru că aici poți scrie orice, oricum ,oricât, fără a te cenzura sau limita, dar și pentru a-ți vedea evoluția și a avea o viziune de ansamblu asupra obiectivelor tale viitoare.
Scriind în jurnal vei observa cât de mult te-ai eliberat, ai crescut, ai evoluat ca ființa umană de la o zi la alta, de la un an la altul.
O întâlnire cu sufletul tău…
Deși poate fi greu de crezut, un jurnal este acel instrument care te ajută să te conectezi cu ființa ta, cu acele părți ascunse, cu cele mai adânci dorințe, resentimente, frici, secrete….aici, te poți întâlni cu ele, să le recunoști, să le îmbrățișezi, să le onorezi pentru că există și fac parte din tine, să le iubești și să le accepți…să te accepți, așa, cu toate ale tale. Și să transformi ceea ce vrei să transformi din toate acestea, în ceva mai bun, mai nobil, mai plin de iubire.
Cum se scrie un jurnal?

Deși există o multitudine de variante și modele despre cum se scrie un jurnal, acesta are cu adevărat efect atunci când ești sincer și îl folosești în mod autentic.
Însă, dacă este pentru prima dată când faci asta, te poți ghida după anumite modele cum ar fi spre exemplu un jurnalul terapeutic în care îți poți povesti evenimente traumatice, jurnalul zilnic în care pur și simplu îți descrii întâmplările, experiențele și emoțiile pe care le-ai trăit în ziua respectivă, un jurnale al viselor în care îți planifici toate obiectivele pentru a-ți duce la îndeplinire visurile tale, sau un Jurnal de recunoștință în care pur și simplu mulțumești Divinității pentru tot ceea ce ai și ai devenit în acest moment aici și acum.
Se știe deja că puterea recunoștinței ajută enorm în manifestarea dorințelor și intențiilor noastre și mai mult decât atât ne ține într-o stare de fericire, pe care nu suntem capabili să o atingem dacă nu suntem recunoscători pentru ceea ce avem sau suntem deja.
De asemenea îți poți crea sau achiziționa un jurnal precum acest Jurnal de Feminitate, unde îți sunt prezentate diferite modele și pagini de jurnal, ritualuri pentru a te conecta cu feminitatea ta și în care îți explic pas cu pas cum se scrie în jurnal pentru a te bucura de toate beneficiile acestuia.
De asemenea îți poți face din jurnalul tău un jurnal de manifestare, un jurnal de călătorie, un jurnal al dorințelor, în jurnal al blocajelor, un jurnal al obiectivelor tale etc.
Chiar dacă nu știi cum se scrie un jurnal poți începe prin a-ți propune să notezi în jurnalul tău în fiecare zi, povestind pur și simplu ceea ce ai trăit în ziua respectivă.
Însă, ceea ce trebuie să știi este că un jurnal este mult mai mult decât a înregistra evenimentele care s-au întâmplat într-o singură, este despre a-ți nota trăirile, gândurile, despre a te observa, a-ți observat interiorul și emoțiile, dar și pentru a primi răspunsurile pe care doar tu le deții, ca Suflet ce face parte din Divinitate.
Dar, pentru început, poți relata pur și simplu povestea fiecărei zile iar ulterior vei putea trece la a scrie lucruri mult mai profunde, din prisma observatorului, atât a lumii tale interioare cât și a lumii exterioare, emoțiile sau experiențele prin care ai trecut și felul în care te-ai simțit trăindu-le.
Mai mult decât atât s-a demonstrat faptul că emoțiile și gândurile care sunt transpuse pe hârtie sunt eliminate din mintea și corpul nostru, astfel că sentimentul de eliberare și ușurare este uimitor imediat ce ai făcut o sesiune de journaling.
Modele de Jurnal

Ideal ar fi să îți creezi propriul tău Jurnal așa cum simți, însă dacă nu știi cu ce să începi, iată câteva modalități de a scrie în jurnal din care să te inspiri, până îți vei crea propriul stil:
- Jurnal de dimineața
În acest tip de jurnal poți să scrii diferite lucruri, de la câteva gânduri sau flux de idei care îți trec prin minte la primele ore ale dimineții, la planificarea câtorva obiective pe care vrei să le realizezi în cursul zilei.
De asemenea, îți pot scrie intențiile zilei, adică cum vezi tu întâmplându-se aceasta zi sau chiar mantre sau afirmații pe care să le iei cu tine în ziua respectivă. Pentru că puterea scrisului plus puterea imaginilor vizuale îți pot construi realitatea exact așa cum tu îți dorești.
O altă modalitate de care te poți folosi atunci când scrii dimineața, este să te focusezi pe practica recunoștinței.
Tot ce ai de făcut aici este să scrii câteva lucruri pentru care ești recunoscător încă de dimineață. Și nu trebuie să fi un artist sau un poet pentru a scrie astfel de lucruri, pentru că sunt sigură că, găsești cel puțin 3 sau 5 lucruri pentru care ai vrea să mulțumești astăzi. Dar tu poți scrie 10, sau 30 sau 100 de astfel de lucruri.
Această modalitate se folosește în întreaga lume și s-au creat inclusiv comunități care se folosesc de această practică încă de la ora 5:00 dimineața, iar acești oameni care sunt cu miile sau sutele de mii pe întreaga planetă, pot demonstra beneficiile scrierii în jurnal încă de la primele ore ale dimineții.
- Jurnal liber sau scrierea liberă
Destul de similară cu practica de dimineață, această modalitate de scriere liberă poate fi făcută, spre deosebire de prima, la orice oră a zilei.
În mare parte majoritatea oamenilor se folosesc de un timp anume, pe care și-l alocă scrierii în jurnal. Mie, spre exemplu îmi place să scriu seara, pentru că știu că atunci am timp liber pe care îl pot aloca acestei activități.
De asemenea această metodă nu se contorizează neapărat în numărul de pagini scrise ci într-un timp dedicat ție, așadar asigură-te înainte de a te folosi de această metodă că ai la dispoziție timpul pe care ți l-ai propus sau pe care ți-l dorești pentru această practică de întâlnire cu sine, de autocunoaștere, de manifestare sau recunoștință.
Atunci când scrii în jurnal este foarte important ca acest moment să fie un moment al tău. Să fie un moment pe care să îl simți ca un moment dedicat ție, în care ideal ar fi să nu fi deranjat, și să fii în pace și liniște pentru a-ți face ordine în gânduri și a le transpune pe hârtie cu ușurință.
Scopul este să fii liber și autentic cu tine și să permiți gândurilor să curgă fără a sta prea mult să le gândești sau să le corectezi.
Pur și simplu lasă ca totul să curgă, începând de la o problemă pe care ai vrea să o rezolvi, sau chiar de la fraza „nu știu ce să scriu în acest moment în jurnalul meu”. Poți face acest lucru până atunci când gândurile tale vor începe să se clarifice și vei reuși să scrii fără să judeci și fără să te cenzurezi.
Acum este momentul să scoți toate acele lucruri care au stat ascunse în mintea ta de foarte mult timp și care abia aștepta o să fie eliberate. Doar lasă-le să curgă.
- Jurnal de tip Bullet
Pentru că suntem diferiți, iar unii dintre noi suntem pur și simplu mai pragmatici decât ceilalți, așadar nu ne place să pierdem timpul sau să folosim prea multe cuvinte, te poți folosi de modalitatea de a scrie un jurnal de tip Bullet, adică îți notezi în mod practic idei, obiective, sarcini, memento-uri, întâlniri, emoții sau evenimente.
Cu siguranță acest tip de jurnal nu va arăta ca o poveste, însă vei putea reveni asupra lui pentru a știi exact prin ce ai trecut, ce gânduri sau ce intenții ai avut, cât la sută din obiectivele pe care ți le-ai propus le-ai îndeplinit și cât de mult ai evoluat din toate punctele de vedere.
Printr-un astfel de jurnal poți să te cunoști foarte bine, să îți observi caracterul și personalitatea, dar și modul în care obișnuiești să faci lucrurile.
Astfel că, ulterior, dacă ceva nu a mers așa cum te-ai așteptat, îți poți da seama ce anume poți să schimbi sau cum să faci lucrurile mai bine data viitoare.
- Jurnal de recunoștință
Dacă pur și simplu nu ești un bun povestitor și nu vrei să scrii în jurnalul tău experiențele prin care ai trecut, poți să te folosești de jurnalul tău ca un jurnal de recunoștință în care să îți notezi zilnic, lucruri diferite pentru care ești recunoscător.
Făcând acest lucru, îți vei da seama cât de norocos ești și vei învăța să apreciezi chiar și lucrurile pe care înainte nu reușeai să le vezi.
Mai mult decât atât, puterea recunoștinței este incredibil de mare și te va face, nu doar să ai o atitudine mai pozitivă față de viață sau față de oamenii din jurul tău, ci și să îți ridici vibrația și să te scalzi într-o energie mai înaltă.
- Jurnal de manifestare
Mulți dintre noi nu reușim să manifestăm, tocmai datorită faptului că nu știm ce anume ne dorim, cu claritate. Astfel că, ținerea unui astfel de jurnal, te ajută să îți clarifici dorințele și să le prioritizezi, dar și să faci acțiuni conștiente pentru a le manifesta.
Într-un astfel de jurnal pot să îți lipești inclusiv poze, fragmente din cărți sau reviste sau pur și simplu să descrii în detaliu fiecare dorință pe care dorești să o manifești, dar și modalitatea prin care vei ajunge să o realizezi.
Trebuie să fim conștienți de faptul că nu este suficient să intenționăm sau să ne punem anumite dorințe, ci și să le ducem la îndeplinire.
Însă, scriind toate aceste lucruri, îți vor veni idei sau soluții pe care le poți implementa chiar tu, pas cu pas, pentru că fiecare dorință să se îndeplinească.
Ce să scrii în Jurnal?

Înainte de toate trebuie să înțelegi că un jurnal este unul personal și aici este acel loc în care poți să fii tu autentic cu tine.
Acest jurnal nu trebuie să arate perfect, să scrii frumos, să povestești ca un autor renumit, ci pur și simplu să scrii tot ceea ce simți exact așa cum simți. Jurnalul tău nu trebuie să aibă un scris caligrafic sau o exprimare de nota 10, ci uneori poate să ți pară ilogic. Dar asta este ideea. Lasă să fie totul, așa cum vine. Fii tu. Pentru prima dată, fii tu, așa cum ești, fără a te mai preface, fără a-ți pune măști, fără a-ți dori să fi într-un anume mod. Scrie fără așteptări.
Așadar, dacă te întrebi ce să scrii în jurnal răspunsul este foarte simplu. Scrie orice simți, fie ca alegi să faci acest lucru dimineața sau seara, înainte de meditație sau după meditație sau atunci când pur și simplu simți nevoia să povestești cuiva experiențele tale.
O altă variantă pe care o poți utiliza atunci când nu știi ce să scrii în jurnal este să te folosești de întrebări, la care poți să primești răspunsul prin intermediul intuiției tale.
Folosind scrierea în jurnal încă din copilărie am observat că de cele mai multe ori Divinitatea sau Sinele meu Superior (Sufletul) îmi răspundea întrebărilor mele prin intermediul intuiției atunci când scriam în jurnalul meu, punând întrebări. Însă pentru a face acest lucru, trebuie să știi să îți asculți intuiția.
Întrebările sunt una dintre cele mai bune modalități de a primi răspunsuri, în special atunci când nu știm ce să facem sau când suntem în situații pe care nu le putem gestiona.
De asemenea întrebările te ajută să vezi totul dintr-o perspectivă diferită și să înțelegi cum poți tu să schimbi lucrurile, pentru că acestea sunt înceapă să se schimbe cu adevărat.
Dar, ce să scriu în jurnalul meu?

Unul dintre motivele pentru care s-ar putea să nu fi ținut un jurnal până acum este pentru că este pentru că te întrebi: ”ce să scriu în jurnalul meu?”
Înainte de toate, trebuie să înțelegi că un Jurnal este doar al tău și este despre tine.
Așadar aici, vei scrie tot ceea ce este legat de tine, de trăirile și experiențele tale, de evoluția ta, de mantrele tale favorite, de visurile și obiectivele tale și nicidecum despre alții.
Aici este un fel de loc sacru al tău, un loc de întâlnire cu sufletul tău și aici trebuie să te regăsești în totalitate pe tine.
Așadar, destăinu-te fără a scrie despre alții, ci doar despre felul în care te-ai simți în diferite situații din viața ta, fără a-i invinui pe ceilalți. Ideea este să începi să te cunoști, să îți depistezi gândurile și emoțiile cu claritate și nu să vorbești despre ceilalți.
Așa cum am spus, jurnalul este acel loc în care tu poți să fii autentic cu tine și să te descoperi atât ca ființă umană, că și ca personalitate și caracter, dar și ca ființă spirituală.
În jurnalul tău poți să scrii despre momentele tale de fericire dar și despre dezamăgirile tale, despre felul în care te percepi și cum ai vrea să fi, despre felul în care ai reacționat într-o anumită situație și cum ai putea să faci mai bine data viitoare.
În jurnalul tău poți scrie fragmente din cărți, poți scrie mantre, rugăciuni, ritualurile pe care le practici, mesaje pe care le auzi de la persoanele dragi, în anumite melodii, simboluri pe care le vezi pe stradă, sincronicități pe care le-ai depistat întâmplându-se, lucruri pe care ai fi vrut să le auzi și nu ți le-a spus nimeni, sau pur și simplu că TE IUBEȘTI.
De asemenea, în jurnalul tău poți lipi poze cu visurile tale, cu cei dragi, poți pune frunze sau flori uscate sau poți desena dacă ai talent și simți să faci asta.
Din acest motiv, un Jurnal este diferit de o agendă, pentru că acesta ar trebui să îți dea libertatea de a te exprima exact așa cum simți, fără nici un fel de constrângere.
De aceea, Jurnalele create de mine sunt în acest stil. Găsești ghidaj doar în prima parte a lor iar în următoarele pagini ai libertate de a continua fix așa cum simți.
Jurnalul pentru Suflet a ajuns în acest an la a 3-a sa ediție în 2023 și s-a transformat de această dată într-un Jurnal de Feminitate, dar merge pe același principiu ca și celelalte (cu toate că acestea nu mai sunt disponibile acum, înspre achiziție). Însă, Jurnalul de Feminitate este creat special cu gândul la tine, ca femeie sau la o femeie pe care o iubești, o apreciezi, îi dorești momente unice și speciale.
Sunt femeie și știu că dacă femeia este conectată cu ea însăși, toți cei din jurul său vor fi fericiți.
De aici, pleacă totul….
Prin urmare, dacă până acum te întrebai ”ce să scriu în jurnalul meu”, iată răspunsul. Scrie-ți că te iubești. Scrie-te și descrie-te pe tine. Conectează-te cu tine și începe să te cunoști și recunoști ca Ființă cu potențial Divin. Pentu că, dincolo de orice, asta ești. Indiferent de gen, credințe, limitări….Oferă-ți un astfel de moment, ție.
Dacă nu știai cum, acum știi. O poți face simplu, printr-un jurnal.
-
Carte – Jurnal ”I am Free Spirit” VelinProdus cu reducere55,00 lei
De când am descoperit tehnica de jurnaling am evoluat enorm. Foloseam jurnal clasic dar Jurnalul de Feminitate mi-a adus atât de mult in plus! Toate tehnicile și informațiile pe care nu le știam, nu mai zic de designul elegant care te atrage sa tot scrii in el. Mulțumesc! Îl ador!