Purtăm măști. Măști multe, colorate, atrăgătoare, deosebite și bine lipite peste ceea ce suntem, în esență.
Am învățat să ne ascundem. Să fim actori desăvârșiți pe scena vieții. Roluri regizate zi de zi. Viața bate filmul și nu invers.
Purtăm măști. Măști multe, colorate, atrăgătoare, deosebite și bine lipite peste ceea ce suntem, în esență. Luptă de sine. Oamenii oricum nu văd dincolo de ele. Obișnuință și falsitate. Complacere.
E atât de simplu să privești doar ambalajul. Fără bătăi de cap. E bine și ușor. Diamantele sunt greu de șlefuit. Iar meșterii sunt pe cale de dispariție ca Floarea de Colț. N-am timp și nici răbdare. Nimic mai simplu.
Superficialitatea ne face fericiți. O fericire contemporană și contrafăcută. Pot să fiu oricine, oricând. Atâta timp cât se apasă butonul de like. Fiecare mască primește câte un vot. Azi o aleg pe cea mai bună. Să placă lumii, atât contează.
Dincolo de mască poate fi orice, oricine. Măturăm doar acolo unde se vede din drum. În spate urlet și nevoie nespuse la timp, lacăte închise și ruginite de ploi după uși baricadate.
Culegem voturi și mai puțin sentimente. Ne robotizăm pentru că oricum nu mai avem timp să fim sensibili sau sensibilizați. În inimi e aproape apocalipsă.
Trăim din mers și nu mergem ca să ne trăim drumul. Viteza te pietrifică.
N-ai de ales. Vise sparte și speranțe aruncate în colț de suflet. De suflet mă ocup eu, dar mai târziu. Azi nu am timp și nici răbdare.
Timpul se scurge, oamenii fug, viața aleargă și nimeni nu mai caută în profunzime. Moment de retragere. Acasă, îmi dau seama ce om frumos sunt. Masca am lăsat-o la intrare, pe cuier. Aș fi vrut să o calc în picioare, dar am împrăștiat destulă răutate, astăzi. Nu mai vreau. Se face liniște.
Acum sunt eu și inima mă urmărește ca un câine bucuros că sunt acasă. Îmi place de mine. M-am îndrăgostit. Am lacrimi de bucurie și deznădejde. Am versuri pe chip și poezie în păr. Foc de artificii și curcubee deasupra mea. Am sentimente în piept și riduri de expresie. Un zâmbet natural și griji pe frunte. Am dorințe ascunse și vise mărețe în ochi întrebători.
Sunt om. Dau foc zilei care a trecut și promit un mâine veritabil și pur. Mă urc pe dealuri verzi să prind soarele de picioare. Eu sunt așa și nimeni nu știe. Doar eu și o reflexie a unui om bun din poveștile de demult. De mâine voi fi altcineva. Azi nu am timp și nici răbdare.
Afară e un aer dur și valuri mari. Mă arunc în ele și mă transform, din nou, inevitabil. Nu pot să fac pe omul bun. Nu îmi permit. Îmi vâslesc empatia și bunătatea departe de barcă, ca să nu am de pierdut. Să le folosească altcineva. Să fie bun, cel care are vestă de salvare. Eu nu. N-am vestă și n-am timp sau răbdare să o caut.
N-am timp și nici răbdare. E simplu. Motivație răspândită. Cu o floare nu se face primăvară, îmi spun și eu și tu. Cu toate că aceași floare mi-ar putea schimba perspectiva dacă aș avea curaj. Zi superbă dar zi fără curaj.
Nu mai cred nimic. Noapte peste suflet. Toți au măști ca ale mele. Mi-e teamă să caut sub ele. Lumea pare perfectă așa. Și dacă nu e, ce-mi pasă mie? Sentimentele plutesc deasupra apei și toți lovesc în ele cu vâslele. Le pasează de la unii la alții fără să le simtă. Nu avem timp și răbdare. Ne punem din nou măștile. Indiferență desăvârșită.
Rolul mi-l duc până la capăt așa cum trebuie ca să supraviețuiesc. Mă dezbrac doar în fața mea. Și atât. Nu pot să-mi împart sufletul. Nu am cui. De fapt, nu am ce să împart. Îmi așez masca perfect peste ce sunt, dau cu parfum și privesc doar înainte. N-aud nimic și nici nu-mi pasă.
Oricum n-am timp și nici răbdare….
Buna! Acest articol nu putea fi scris cu mult mai bine! Parcurgand acest articol imi aminteste de fostul meu coleg de camera! El a continuat sa predice despre asta. Cu siguranta ii voi trimite aceasta postare. Destul de sigur ca va avea o lectura buna. Multumesc pentru distribuire!